O dietă bogată în lapte scade riscul de a suferi fracturi. Mit sau realitate?

O dietă bogată în lapte scade riscul de a suferi fracturi. Mit sau realitate?
Publicat: 31/10/2014, 09:49
Actualizat: 07/02/2019, 14:42

Cercetarea efectuată în Suedia și ale cărei rezultate au fost publicate în British Medical Journal sugerează că femeile care beau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi sunt mai predispuse la a suferi fracturi, comparativ cu cele care consumă cantități mai mici.

Savanții au avertizat însă că studiul lor doar sugerează o tendință și nu ar trebui interpretat ca fiind o dovadă că un consum ridicat de lapte cauzează fracturi.

Factori precum consumul de alcool și greutatea corporală sunt, foarte probabil, de luat în seamă privind fracturile, au mai spus experții.

Laptele este recomandat de mulți ani drept o bună sursă de calciu, dar studiile care au încercat să răspundă la întrebarea dacă acest aliment contribuie la întărirea oaselor și la o mai mică incidență a fracturilor au ajuns la concluzii contradictorii.

Cercetătorii din Suedia au analizat obiceiurile alimentare a 61.400 de femei, între anii 1987 și 1990, și a 45.300 de bărbați, în 1997, și au monitorizat starea de sănătate a acestora timp de mai mulți ani după aceea.

Participanții au fost rugați să completeze chestionare referitoare la frecvența consumului anumitor alimente, precum lapte, iaurt și brânză, pe perioada unui an.

Cercetătorii au urmărit apoi câți dintre participanți au suferit fracturi și câți au murit în anii care au urmat.

În cei 20 de ani în care femeile au fost monitorizate, s-a remarcat faptul că cele care consumau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi (680 de mililitri) erau mai predispuse să sufere fracturi decât cele care consumau mai puțin.

De asemenea, femeile care consumau mult lapte au prezentat un risc de deces mai ridicat.

„Femeile care consumau trei sau mai multe pahare cu lapte pe zi aveau un risc dublu de deces la finalul studiului, comparativ cu cele care beau mai puțin de un pahar pe zi, iar femeile care beau mult lapte au prezentat un risc cu 50% mai mare de a suferi o fractură de șold”, a spus Karl Michaelsson, cercetător la Universitatea din Uppsala.

Bărbații au fost monitorizați, în medie, timp de 11 ani după sondajul inițial, iar rezultatele au arătat o tendință similară, dar mai puțin pronunțată.

În ceea ce privește produsele alimentare din lapte fermentat, precum iaurtul, cercetătorii au observat o tendință opusă, persoanele care consumau mai mult iaurt fiind mai puțin predispuse la a suferi fracturi.

Profesorul Michaelsson spune că rezultatele cercetării ar putea fi o consecință a conținutului de zahăr din lapte, care, potrivit unor studii anterioare efectuate pe animale, a arătat că accelerează procesul de îmbătrânire.

„Rezultatele studiului nostru ar putea pune la îndoială validitatea recomandărilor de a consuma mult lapte pentru a preveni fracturile cauzate de oasele prea fragile, dar concluziile ar trebui interpretate cu grijă, ținând cont de caracterul observațional al cercetării”, a mai spus expertul, care a sugerat că sfaturile privind dieta nu ar trebui modificate până la efectuarea unor studii mai aprofundate.

Profesoara Sue Lanham-New, de la Universitatea din Surrey, a spus că studiul are o utilitate redusă.

„Nu avem nicio evaluare a influenței activității fizice sau a altor obiceiuri relevante pentru sănătatea oaselor sau rata mortalității. Iar efectul unui indice de masă corporală crescut nu a fost investigat pe deplin în cadrul acestui studiu. Știm că un aport redus de calciu (mai puțin de 400 de miligrame pe zi) reprezintă un factor de risc pentru osteoporoză. Oamenii ar trebui încurajați să adopte o dietă echilibrată, care să includă lapte și produse derivate, care sunt foarte importante”, a spus Lanham-New.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
S-a rezolvat o mare enigmă a României. Ce se află în celebrul tunel din munți
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Alfred Simonis, al treilea om în stat, de vorbă cu Adrian Artene | EXCLUSIV Altceva...
×